O femeie a încercat să stingă flacăra olimpică cu un pistol cu apă. Motivul pentru care a recurs la acest gest (VIDEO)

O femeie a încercat să stingă flacăra olimpică cu un pistol cu apă. Motivul pentru care a recurs la acest gest (VIDEO)
Publicat: 05/07/2021, 15:58
Actualizat: 05/07/2021, 15:59

O femeie (53 de ani) a încercat să stingă flacăra olimpică cu un pistol cu apă. Aceasta a făcut gestul în momentul trecerii ştafetei prin prefectura Ibaraki, informează RMC Sport.

Pe înregistrare se poate vedea cum femeia a aşteptat liniştită cu pistolul de apă în mână până când alergătorul care ţinea torţa în mână a ajuns în apropierea sa, iar atunci a stropit flacăra de câteva ori, însă nu a reușit să o stingă, potrivit Agerpres.

În doar câteva momente a fost înconjurată de agenţi de poliţie și apoi a fost reținută.

Ce a declarat femeia

Aceasta a spus că își asuma ce a făcut și este împotriva organizării Jocurilor Olimpice, în contextul pandemiei de coronavirus.

Brazilian Zico a dat startul ştafetei în prefectura Ibaraki, duminică. Fostul mijlocaş al Selecao, în vârstă de 68 ani, şi-a încheiat cariera de jucător în Japonia, înainte de a prelua conducerea tehnică a selecţionatei acestei ţări, în 2002. El a condus naţionala Japoniei la câştigarea trofeului în Cupa Asiei în 2004, înainte de a o califica la Cupa Mondială din 2006, desfăşurată în Germania.

Zico este în prezent director tehnic la clubul din oraşul Kashima, unde a şi alergat câteva sute de metri cu torţa.

Flacăra olimpică urmează să viziteze cele 47 de prefecturi ale Japoniei până la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice, programată pe 23 iulie.

https://www.youtube.com/watch?v=377gw–uQpQ&t=7s

Ioana Tudorascu
Tudorașcu Ioana a urmat cursurile Facultății de Litere din cadrul Universității București (2016-2019) și a intrat în presă în anul 2019. De atunci, mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Schimbare pentru permisul auto. Va fi ZERO. Guvernul României dă lege nouă
Furtuna Caetano a lovit năprasnic. Nu a mai nins atât din 1956
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Motive să fim optimiști: Inovațiile din știință care fac lumea mai bună